Daca vrei sa scapi de frigul din Aberdeen tocmai inainte sa inceapa sa ninga si straturile de haine sa depaseasca in numar foile de ceapa, daca vrei sa absorbi ceva soare si ca o camila nesatula de apa sa stochezi caldura in piele si ganduri pana la primavara, trebuie sa faci o escapada undeva la soare!
Asa am ajuns sa inot in voie intr-o zi de toamna tarzie si la 26 de grade Celsius sa mi se para ca sunt in desert sau si mai bine, prunc navleg infasurat cu bete in trei scutece cocon rotogol! In fata privelistea era de nedescris si de pe alta Planeta, nu imi venea sa cred ca in cateva zile o sa revin in orasul in care cerul o sa cada pe mine. Cand inot in mare mereu ma uit la degetele mele in apa- liane sarate, si gust sarea de pe buricul incretit al degetelor murate. Tot ce imi pot aminti acum sunt mainile sub apa, soarele in ochi pe suprafata clara a marii fara valuri, pesti spada fara spada si nisip in sandale.
Se pare ca in Franta nu exista nimic altceva de facut decat sa te plimbi pe strazi pana te-ai pierdut si sa te imbuibi cu mancare. Merg pe strazi si ma opresc la fiecare patiserie: ba un palmier caramelizat, paris-breast, macarons nu mai zic, pizza cu ansoa, croissant cu migdale, quiche cu branza de capra si spanac...Cand ma intorc, refuz orice relatie cu cantarul! De data asta, am avut norocul sa mananc tot felul de scoicarii (coquillage) pana nu am mai putut! Am descoperit ca cea mai buna alegere dintre moule provencale, moule marine sau gratine este Moule Royale! Dupa cum prea bine spune si numele, a fost a ''royal'' experience pe buna dreptate pentru ca pe langa ospatul Pantagruelic cu soupions (mici sepii), escalope (moluste?), crevettes, scoicarii labirintate si inodate in tot felul de forme, restaurantul asta se afla exact la malul marii. Ca sa iti sufle asa...de fantezie, vantul in plete si mireasma marii sa te imbete ca sa iti ajunga pana la vara viitoare si sa iti dea puterea sa te intorci la frig si fulare.
De data asta mi-a placut Marsilai- nu ca data trecuta cand am zis ca acolo nu mai mai duc, pentru ca am ignorat partea ei murdara si saracia, cartierele demolate si faptul ca am fost intrebata de prea multe ori sa explic situatia rromilor si sa vin cu scuze pentru nationalitatea mea, sa ne salvez imaginea si sa spun ca avem si ingineri, si studenti ce invata pe branci, nu numai pungasi. Stiau si pana notiunea de ''tigan'' pronuntata atat de clar, mai bine decat pot eu spune ''merci!'' in franceza. Acum ei stiu cat au inteles din ce am zis...Nu de alta, dar vorbeam in franceza!
Pe langa faptul ca am revenit din nou la Port de Callelongue in zona Les Goude unde am fost si acum doi ani de zile si a fost parca si mai frumos dar totusi neschimbat, de data asta nu a mai venit niciun elicopter sa ne escorteze de pe stanca! M-am aventurat pana pe creasta din varf si de acolo de sus chiar ca te simti putin stapanul lumii...Sau cel putin stapanul a 4 pe 4 metrii patrati in jurul tau pana la prapastie, ce de acolo in jos nu ai mai fi stapan decat pe faptul si gandul ca esti in libera cadere...
Zona Le Paniers din Marsilia are atat de mult farmec incat nici nu mai stiam in ce directie sa ma uit! Din ce imi dau seama este ca un fel de Cartier Latin al Parisului, Greenwich in NYC sau Soho in Londra. Se pare ca acolo s-au adunat toti artistii si galerii de arta sunt la tot pasul ce te imbie sa intri inautru unde poti sa vezi tot felul de minunatii, de la un fier de calcat ce atarna de perete zdrobit de un tanc din WWII pana la coji de oua lipite pe un ceolofan ce aparent se numeste arta! (pe care eu una nu o pot intelege pe deplin...INCA si ma limitez la Modigliani si Chagall). Am baut suc de pere si struguri super mega BIO la o terasa cu scaunele in panta de te tineai de masa sa nu cazi si mancat serbet si mai bio de mure. ''Hipsteri'' peste tot pe unde te uiti...
Am ajuns si la MuCEM- Museam of European and Mediterranean Culture de care am fost foarte impresionata! Un patrat de fier brodat frumos cu modele de fier forjat exact la malul marii. De pe terasa te poti uita printre modelul de otel si vezi vapoarele trecand, zona portului precum si Corniche si Prado in timp ce savurezi un...pastis? (bautura frantuzeasca cu anason cu al carui gust inca duc o batalie sa ma obisnuiesc pentru ca detest liquorice si se aseamana mult). Ce era si mai frumos este faptul ca din muzeul nou si modern se face trecerea printr-o pasarela in cladirea vechea a muzeului ce este din ce am inteles eu un fort. Langa muzeu era o alta cladire indrazneata care isi intindea curioasa gatul lung la suprafata nedumerita si ea cum de a fost inginerita asa de bine si nu cade dovleac peste trecatori. Muzeul a fost deschis si inaugurat in 2013 cand Marsilia a fost declarata capitala Europeana a culturii si arhitectul ce a facut planul este Rudy Ricciotti, acelasi care a facut designul la Pavillion Noir din Aix-en-Provence, cladire ce am avut norocul sa o admir acum 2 ani de zile. Nu ca as stii eu prea multe despre arta si ma dau cunoscator, insa am avut norocul fantastic ca gazada noastra in Marsillia sa fie o fosta absolventa a facultaii de arta si ''inraita'' colectionara de arta (sa ii fi vazut casa plina de aceste capodopere!).
In Les vieux Port am avut sansa sa vad una dintre cele mai complexe targuri de peste de pana acum! (nimic ca un market din Tokyo dar mai pe cinste ca cel local din Aberdeen...). Pestii se zbateau pe uscat ca naucii si improscau apa pe copiii ce pareau fascinati in loc de terifiati. Tonul era gigant pe masa si iti transa pescarul o felie proaspata la comanda iar pestele spada sarmanul era macelarit pana ce a ramas fara spada...Dupa ce am reusit sa trec peste cruzimea momentului si sa le plang de mila ochilor bulbucati si inaripatilor zburdalnici, chiar mi-a placut la targ dat fiind ca iubesc sa mananc peste. Dupa ce mi-am clatit ochii fometosi, am descoperit tot langa port (dupa ce am facut eforturi supra-sapunesti si m-am opus inversunat sa cumpar sapun de Marsillia de la vanzatorii stradali), un restaurant cu specific Marocan numit Le Souk (recomand) unde am avut un adevarat ospat! Couscous ca la carte cu miel si legume de ai manca pana nu mai poti spune nici ''Merci!'' la final. Sau ''tigan'', depinde.
La finalul sederii noastre in Marsilia am prins si Festivalul Culorilor si pe langa faptul ca toata lumea improsca cu rosu si verde dar mai ales roz in toate directiile, copacii sarmanii aratau nu ca pomi de Craciun ci domnite cochete pudrate si fardate pana nu se mai vad de vopsea! Daca doreai, puteai primi o imbratisare de la unul din membii inregistrati sa alerge la festival dar eu am decis sa sar aceasta oferta. Mi-am imaginat ce culoare urma sa aiba marea in acea zi, dat fiind ca festivalul era pe plaja si ce sa te faci cu o droaie de tineri imbibati in acuarela si ce au baut mai multe beri decat pot numara la ora aceea a zilei...?
In ultima zi, am vizitat Endoume care m-a vrajit cu micile ei plaje private ascunse de ochii turistilor nu prea cunoscatori. Aici nu numai ca aveai sansa sa vezi o buna expozitie de topless- de la ferme pana la atarnate, dar beneficiai si de privirile celor nuzi care nu inspirau prietenie (dat fiind ca noi eram turist si aratam a turist cu aparatul foto de gat, insa se intampla sa stiu de aceste plaje ascunse de la gazda noastra ce ne era ghid...).
In Endoume pot spune ca am mancat cea mai buna pizza de pana acum in celebrul mic port din Vallon des Auffes , nu la celebrul Chez Fonfon care servea Bouillabaisse a la carte (ciorba pescareasca traditionala) la pret de 50 Euro portia ci la Chez Jeannot, cu preturi nu mici dar numai bune pentru un proaspat absolvent unde am gasit pizza fruit de mer. Pizza asta oferea din abudenta alti soupions, alte scoicarii claie peste cochilie, cu mujdei si uleiuri aromate... Farmecul in Endoume consta in scarile ce urca si coboara pe toate stradutele inguste si sfatul ghidului nostru local a fost sa nu ne fie rusine si sa indrazim a deschide toate portitele si a ne catara peste tot. Bun sfat!
Si acum ca nu mai inot in mare si nu imi mai inmoi croissantul in fiecare dimineata in cani de cafea imense pe terase insorite, pot numai sa visez ca o sa ma duc din nou. Si pana atunci, raman cu pozele. Numai pestii spada raman cu spada-n cutit...
Emjoy the artphotos!
