Te-am iubit toamna

Te-am iubit toamna cand erai manjit pe maini de mure. Ti-am iubit negreala de sub unghii, nu glie ci de coji de nuci amare. Ai julituri amare pe degete dar pielea ta e prea senina...

Am iubit impreuna mireasma de must si privit fermecati dansul mustelor bete, miros intepator de ferment si nostalgie.

Te-oi iubi atata timp cat strugurii spanzurati o sa atarne de garduri pe la tara, capite de fan tolanite de iubiti si focurile lor de dragoste...istoviti abia la apus.

Ooo toamna asta are miros de sare si alge si scoici.

De cate ori ai tavalit lucerna si alergat de frica unei palme ce pisca, dar e dulce la atingere? De cate ori  ai mirosit sudoarea cosasilor si crezut ca esti prunc nesatul la sanul mamei, ca mirosul acela piscator la nas este cel al dragostei nemarginite?

Am zidit impreuna pe Ana in zid si temut ca nu o sa ne fie iertate pacatele, ai crezut ca este vina ta si a mea si seara de seara pana sa adormi te-ai gandit la durerea ce inca sanul ei o simte, la Icar cu aripile rupte si tresarit la fiecare batut de clopot... dar toamna iarta...

Ii iarta pe cei care nu au cunoscut bucuria de a mirosi ratuste galbene, galbene culcusite in caciula de blana de miel in spatele sobei. Ii iarta pe cei care nu s-au iubit prin alunisuri, frunzisuri, intunecusuri si mers la furat de dude, pe cei care nu s-au uitat mirati toata copilaria la basica atarnata de coltul podului.

Te-am iubit toamna de toamna fie ea tarzie, devreme, rece, cu miros de sare sau dulceturi aburind pe tuci, zacusti sau vinete arse pe jar.

Ne-om iubi toamna de toamna pana cand devenim trei sau patru sau cinci sau unul...si atunci sarea ne va fi vecie.