Story

A fost o data in zilele noastre,o fata.Cu par roscat si pielea alba,alba...
Numele ei era Gertrude,iar ei ii placea.De ce sa nu ii placa?Traia intr-o lume a Andree-lor,Irinelor,...etc-urilor...
Pentru ca era o fata ciudata,i se intamplau numai lucruri ciudate.Intr-o seara,pe cand era mica si statea in patul spitalului pentru ca avea o intoxicatie alimentara,a visat...A visat ca de atunci in colo nu o sa mai traiasca decat daca o sa inceapa sa poarte haine hippie si toate mov.
Si asa a facut.Insa nu a spus niciodata nimanui de ce facea asa,prefera decat sa spuna ca era culoarea ei favorita si stilul ce o definea.
Intr-o zi,dupa ce a crescut si in partea din fata i-au aparut sani pe pieptul pana atunci plat,s-a uitat in jur si a observat ca multe fete merg la brat cu acele specimene...baietii.Aceia care o trageau de par si carora ea le desena mustati pe pantofi.Si atunci si-a spus:vreau si eu sa fiu tinuta de brat!
L-a gasit asezat pe o banca,contempland un fir de trandafir cu roua pe el.Era artist,si asta e tot ce conta.Il chema Sebastian,iar ei nu ii placea,asa ca i-a inventat un nume nou-Sety.
El ii cumpara ciocolata cu menta si ea il tinea de mana strans.Ea ii cumpara multe cravate pe care el nu le purta niciodata;doar uneori se prostea cu ele atarnate de gat,numai pentru a ii face pe plac fetei cu parul de foc.
El ii mai cumpara ei capsuni cat mai necoapte,caci asa ii placeau.
Insa intr-o zi...a venit din nou ziua ei de nastere,iar el si-a spus ca i-ar prinde tare bine un tricou galben.Era roscata si il incanta contrastul.Asa ca i l-a cumparat.De ziua ei i l-a oferit cadou.Ea a zambit...si s-a gandit ca mai bine primea ciocolata sau capsuni.Urma sa nu il poarte niciodata.
Pentru ca il iubea, urma sa nu il poarte.Dar tot pentru ca il iubea...ar fi vrut sa ii vada macar o data zambetul atunci cand ar vedea-o imbracata cu el.
El era dezamagit...iar ea,
ea pentru prima oara de cand a avut intoxicatia alimentara a purtat alta culoare decat mov.
Si a murit Gertrude...
Iar Sety,adica Sebastian,a devenit un tip care nu stia de ce,dar brusc a refuzat sa poarte orice alte culori in afara de galben...

Terasa

Mergea pe strada.Era un om ciudat,cu propria viziune asupra vietii.Era un om plin de umor.A trecut pe langa o terasa,unde oamenii toti faceau multa galagie-la televizorul mare de pe cladirea din fata,in direct,se difuza un meci.Omul atunci se gandi ca tare mult i-ar placea sa stea si el acolo,insa nu avea nici un ban la el.Asa ca...
in cateva minute era alaturi de barbatii cheliosi care ridicau cu miscari repezite halbe de bere la gura.Varsau lichidul in ei,luau berea la pachet.Isi trase un scaun imaginar si se aseza pe el,stand in aer langa ceilalti.Cand se ducea berea la gura,mimand ca tine si el o halba,o dadea peste cap galgaind cu gura goala.Ceilalti,faceau abstractie totala de el-echipa lor favorita rata,gol...dupa gol.
Omul era derutat,nu isi mai amintea cu ce echipa tinea, asa ca nu stia cum sa reactioneze.Avea un zambet permanent pe buze.Scaunul era confortabil,iar berile...una dupa alta il racoreau.
La sfarsit,apare chelnerul.Televizorul se stinge,se plateste cosumatia,oamenii dispar.Scaunele scartaie.
-Platiti si dumneavoastra va rog?Spectacolul s-a terminat,spune chelnerul spre om.
-Eu...?Eu doar...am stat aici.
-Da,ati ocupat un scaun la terasa noastra si consumat zece beri.Nu vi se pare corect sa va fac nota la fel ca la toti ceilalti?
-Dar...
-Dar ce anume?
-10 beri imaginare am consumat…va dau si eu 30 de lei imaginari si va doresc o seara buna!
ECHIPA CARE A PIERDUT MECIUL E MANCHESTER UNITED….o echipa cu o istorie de 130 de ani….care a suferit in fata unei BARCELONA mai incisive si cu mai mult noroc! Iar eu sunt GIGI….personajul surpriza al acestei povesti…si sunt suparat….
Cu drept de autor(partial) lui Gigi,fan infocat United,care a realizat sfarsitul povestioarei.

O intrebare buna

Revin si eu dupa o vesnicie si asta ca sa povestesc despre faza care m-a facut sa imi tot repet ziua intreaga o intrebare stupida,care a venit total neasteptat din gura unui aurolac.Ma aflam in ,,underground'',zona periculoasa a orasului,cu marfuri ilegale pe piata:rahat,servetele de masa,mop-uri,bureti de vase,ligheane...Toate te imbiau la tot pasul sa intri in magazin,ele tronand frumos expuse inca de la intrare.Pe jos,erau peste tot cartoane.De toate felurile,nu ma intrebati:Pall Mall,Linco,Dero,Kittie Kat,toate indoite si puse fata in fata,ca un pavaj de lux.Si tot asa cat vedeai cu ochii...-pana la capatul culoarului.In caz ca afara ploua,oameni innebuniti sa cumpere bureti si alte lucruri din acestea periculoase,orbecaind in neatentia lor,nu trebuiau sa calce pe betonul de dedesupt.Sa calce pe cartoane!DA!
Si asa te delectezi clatindu-ti ochii cu cate un carton jerpelit,pe care il contemplam uneori.Supus chinurilor, sub greutatea a sute de kilograme.Acolo,jos,pe el-Cartonul,amprenta pasilor tai a ramas imprimata.
Mergand prin acest loc care de fiecare data imi starneste curiozitatea dar foarte rar admiratia,simt ca trec pe langa un miros greu...innecacios.De putoare.Deja ma intrebam carui fapt se datoreaza mirifica adiere,cand raspunsul a venit singur.In spatele meu,un aurolac foarte elegant,intolit ultimul racnet,cu un fes tras pe ochi de sub care nu puteam ghici decat o privire aruncata dupa un stufaris de sprancene,m-a fixat.Mergea exact in spatele meu,alaturi de mine si bineinteles,de putoarea care nu a uitat sa o ia cu el.A grabit pasul pana cand am ajuns umar la umar si pe cel mai firesc si mirat glas posibil cu putina,(ca daca nu te-ai fi uitat in spate sa vezi din ce adunatura de oase,carne,piele,membre,au putut sa iasa acele cuvinte,te-ai fi mirat de modul onest in care unii oameni isi exprima frustrarile mai nou)a ingaimat:,,Dar eu de ce put???De ce?De ce put?''.
Am iesit afara,cu aurolacul dupa mine...Din nou iesirea in ,,underground'' a fost pe masura asteptarilor mele si stiu ca nu o sa ma dezamageasca niciodata.Cat despre intrebarea celui care se lupta cu aceasta nelamurire...totul pentru el era simplu,nu era o intrebare cu intelesuri ascunse,filosofari...omul vroia sa stie:el de ce pute?
Insa cel mai interesant,este faptul ca era constient de mirosul sau.Ce il urma de ani de zile,pas...cu pas...

oameni si oameni