Clown de vanzare.Rosu,albastru,verde,portocaliu,galben,violet,gri,vernil,cu nas rotund,romboidal,patrat,trapez,conic, cu expresia fetei disperata,plangacioasa,ridicola-clowni la mana a doua.Plictisiti,cu pantalonii pana in vine,rimelati,care isi rod unghiile si propriile drame.Clowni de vanzare.Cine ar vrea unul?Trebuie sa ii faca pe altii sa rada cand ei sunt de plans.Reclame cu clowni?Sigur ca da...Daca nici un clown nu a reusit sa va faca sa plangeti,atunci este cazul sa cumparati picaturile noastre lacrimogene,care fac sa curga siroaie instant.De ce am avea nevoie de astfel de picaturi?Pai nu stiu,dar de clowni de ce am avea nevoie?E clar ca acesti oropsiti nu apar in reclame spectaculoase.Eu una, nu ii vad decat in cele la medicamente pentru raceala.Coloana sonora wa,wa,wa,wa...Dintr-o data, apare un clown dintr-o pata rotunda de pe asfalt si isi sufla ridichea de nas care ii curge ca robinetul.Se duce la farmacie,ia medicamentul in cauza, iar dupa se prinde de nasul care acum sclipeste si il bipaie voios.Ati vazut reclame la bijuterii cu clowni?
Da,da,recunosc...am ceva cu ei.De mica nu m-au distrat.Am refuzat sa mai merg la circ dupa ce i-am vazut prima data in arena, schitand zambete fortate, murdare de ruj,colturi de gura lasate,riduri in jurul ochilor.Zambetele,impartite la comanda.
Am zile in care stau si ma gandesc la aceste fiinte sortite esecului,compatimirii, falselor lacrimi de fericire.Problema este ca nu stiu din ce cauza,dar acum realizez ca noi uitam ca dedesubtul mastii ridicole se afla unul ca si noi.Dincolo se afla idealuri,dorinte,griji,guri de hranit,teava care s-a spart,caria care trebuie plombata...O viata de om.Ei doar isi fac meseria.Se transpun pentru cateva ore, chiar daca in ziua aceea sunt tristi ca le-a murit canarul, sau pentru ca ii doare stomacul.Nu isi permit sa schiteze vreo grimasa in timpul rolului de clown vesel si asteapta supusi momentul in care trebuie sa stea bosumblati.Cred ca acesta este pretextul lor-sansa lor de a se exterioriza.Ma intreb daca nu cumva uneori se pacalesc pe ei,se complac in situatie si uita de tot.
Cu parul rosu,cret-mai rar lins,cu tichie sau fara,cu pantofi butucanosi,cu varfuri intoarse-sau nu,cu papion si bretele,clownii...Clownii si atat.
Clownii nu se fabrica la comanda,iar asta pentru ca nu exista cerere.Cum ar fi clownul dorit de mine?Imobil.Fara reactii,fara stress.Clowni de portelan.Clown ,,de bibelou''.
No comments:
Post a Comment