Story

A fost o data in zilele noastre,o fata.Cu par roscat si pielea alba,alba...
Numele ei era Gertrude,iar ei ii placea.De ce sa nu ii placa?Traia intr-o lume a Andree-lor,Irinelor,...etc-urilor...
Pentru ca era o fata ciudata,i se intamplau numai lucruri ciudate.Intr-o seara,pe cand era mica si statea in patul spitalului pentru ca avea o intoxicatie alimentara,a visat...A visat ca de atunci in colo nu o sa mai traiasca decat daca o sa inceapa sa poarte haine hippie si toate mov.
Si asa a facut.Insa nu a spus niciodata nimanui de ce facea asa,prefera decat sa spuna ca era culoarea ei favorita si stilul ce o definea.
Intr-o zi,dupa ce a crescut si in partea din fata i-au aparut sani pe pieptul pana atunci plat,s-a uitat in jur si a observat ca multe fete merg la brat cu acele specimene...baietii.Aceia care o trageau de par si carora ea le desena mustati pe pantofi.Si atunci si-a spus:vreau si eu sa fiu tinuta de brat!
L-a gasit asezat pe o banca,contempland un fir de trandafir cu roua pe el.Era artist,si asta e tot ce conta.Il chema Sebastian,iar ei nu ii placea,asa ca i-a inventat un nume nou-Sety.
El ii cumpara ciocolata cu menta si ea il tinea de mana strans.Ea ii cumpara multe cravate pe care el nu le purta niciodata;doar uneori se prostea cu ele atarnate de gat,numai pentru a ii face pe plac fetei cu parul de foc.
El ii mai cumpara ei capsuni cat mai necoapte,caci asa ii placeau.
Insa intr-o zi...a venit din nou ziua ei de nastere,iar el si-a spus ca i-ar prinde tare bine un tricou galben.Era roscata si il incanta contrastul.Asa ca i l-a cumparat.De ziua ei i l-a oferit cadou.Ea a zambit...si s-a gandit ca mai bine primea ciocolata sau capsuni.Urma sa nu il poarte niciodata.
Pentru ca il iubea, urma sa nu il poarte.Dar tot pentru ca il iubea...ar fi vrut sa ii vada macar o data zambetul atunci cand ar vedea-o imbracata cu el.
El era dezamagit...iar ea,
ea pentru prima oara de cand a avut intoxicatia alimentara a purtat alta culoare decat mov.
Si a murit Gertrude...
Iar Sety,adica Sebastian,a devenit un tip care nu stia de ce,dar brusc a refuzat sa poarte orice alte culori in afara de galben...

Terasa

Mergea pe strada.Era un om ciudat,cu propria viziune asupra vietii.Era un om plin de umor.A trecut pe langa o terasa,unde oamenii toti faceau multa galagie-la televizorul mare de pe cladirea din fata,in direct,se difuza un meci.Omul atunci se gandi ca tare mult i-ar placea sa stea si el acolo,insa nu avea nici un ban la el.Asa ca...
in cateva minute era alaturi de barbatii cheliosi care ridicau cu miscari repezite halbe de bere la gura.Varsau lichidul in ei,luau berea la pachet.Isi trase un scaun imaginar si se aseza pe el,stand in aer langa ceilalti.Cand se ducea berea la gura,mimand ca tine si el o halba,o dadea peste cap galgaind cu gura goala.Ceilalti,faceau abstractie totala de el-echipa lor favorita rata,gol...dupa gol.
Omul era derutat,nu isi mai amintea cu ce echipa tinea, asa ca nu stia cum sa reactioneze.Avea un zambet permanent pe buze.Scaunul era confortabil,iar berile...una dupa alta il racoreau.
La sfarsit,apare chelnerul.Televizorul se stinge,se plateste cosumatia,oamenii dispar.Scaunele scartaie.
-Platiti si dumneavoastra va rog?Spectacolul s-a terminat,spune chelnerul spre om.
-Eu...?Eu doar...am stat aici.
-Da,ati ocupat un scaun la terasa noastra si consumat zece beri.Nu vi se pare corect sa va fac nota la fel ca la toti ceilalti?
-Dar...
-Dar ce anume?
-10 beri imaginare am consumat…va dau si eu 30 de lei imaginari si va doresc o seara buna!
ECHIPA CARE A PIERDUT MECIUL E MANCHESTER UNITED….o echipa cu o istorie de 130 de ani….care a suferit in fata unei BARCELONA mai incisive si cu mai mult noroc! Iar eu sunt GIGI….personajul surpriza al acestei povesti…si sunt suparat….
Cu drept de autor(partial) lui Gigi,fan infocat United,care a realizat sfarsitul povestioarei.

O intrebare buna

Revin si eu dupa o vesnicie si asta ca sa povestesc despre faza care m-a facut sa imi tot repet ziua intreaga o intrebare stupida,care a venit total neasteptat din gura unui aurolac.Ma aflam in ,,underground'',zona periculoasa a orasului,cu marfuri ilegale pe piata:rahat,servetele de masa,mop-uri,bureti de vase,ligheane...Toate te imbiau la tot pasul sa intri in magazin,ele tronand frumos expuse inca de la intrare.Pe jos,erau peste tot cartoane.De toate felurile,nu ma intrebati:Pall Mall,Linco,Dero,Kittie Kat,toate indoite si puse fata in fata,ca un pavaj de lux.Si tot asa cat vedeai cu ochii...-pana la capatul culoarului.In caz ca afara ploua,oameni innebuniti sa cumpere bureti si alte lucruri din acestea periculoase,orbecaind in neatentia lor,nu trebuiau sa calce pe betonul de dedesupt.Sa calce pe cartoane!DA!
Si asa te delectezi clatindu-ti ochii cu cate un carton jerpelit,pe care il contemplam uneori.Supus chinurilor, sub greutatea a sute de kilograme.Acolo,jos,pe el-Cartonul,amprenta pasilor tai a ramas imprimata.
Mergand prin acest loc care de fiecare data imi starneste curiozitatea dar foarte rar admiratia,simt ca trec pe langa un miros greu...innecacios.De putoare.Deja ma intrebam carui fapt se datoreaza mirifica adiere,cand raspunsul a venit singur.In spatele meu,un aurolac foarte elegant,intolit ultimul racnet,cu un fes tras pe ochi de sub care nu puteam ghici decat o privire aruncata dupa un stufaris de sprancene,m-a fixat.Mergea exact in spatele meu,alaturi de mine si bineinteles,de putoarea care nu a uitat sa o ia cu el.A grabit pasul pana cand am ajuns umar la umar si pe cel mai firesc si mirat glas posibil cu putina,(ca daca nu te-ai fi uitat in spate sa vezi din ce adunatura de oase,carne,piele,membre,au putut sa iasa acele cuvinte,te-ai fi mirat de modul onest in care unii oameni isi exprima frustrarile mai nou)a ingaimat:,,Dar eu de ce put???De ce?De ce put?''.
Am iesit afara,cu aurolacul dupa mine...Din nou iesirea in ,,underground'' a fost pe masura asteptarilor mele si stiu ca nu o sa ma dezamageasca niciodata.Cat despre intrebarea celui care se lupta cu aceasta nelamurire...totul pentru el era simplu,nu era o intrebare cu intelesuri ascunse,filosofari...omul vroia sa stie:el de ce pute?
Insa cel mai interesant,este faptul ca era constient de mirosul sau.Ce il urma de ani de zile,pas...cu pas...

oameni si oameni

Vorba lunga,bogatia romanului.Picatura

Constatare:cand iese soarele,oamenii ies afara din casa ca ciupercile dupa ploaie.Concluzia?Ciuperci sa fie,ca oamenii ies oricum si pe ploaie.
Ma gandeam:cum este sa observi indeaproape un detaliu?Sa fii in spatele lui mereu si sa il urmaresti pas cu pas.Cat timp poti descrie un lucru nesemnificativ?Poate destul de mult,insa un cititor,cat timp are rabdare sa iti urmareasca descrierea?

Simtea picatura de sudoare pe frunte cum il manca.In imbulzeala din autobuz,el se simtea ca intr-o camasa de forta.Imobilizat,se vedea neputincios in fata faptului care il macina-picatura a mai avansat doi milimetri.Fruntea ii era scaldata in sute de broboane de transpiratie,insa numai aceea,Picatura,se incapatana sa ii traverseze fruntea intr-o maniera ce ii punea nervii la incercare.Incearca sa gaseasca lucruri ce ii atrageau atentia:batista doamnei cu initiala F brodata,mana in gips a baiatului, mazgalita cu pixul de colegii ce au lasat dedicatii.Buretele mancat de carii ce iesea din vinilinul unui scaun.Fereastra.Picatura,era insa tot acolo...A mai avansat,era sigur.Si-o imagina intrandu-i in ochi.Gustand sarea acesteia cand ar ajunge pe buze.Asta dupa ce ar fi traversat munti si campii...
Fereastra,avea lipita pe ea un sticker-,,Spargeti in caz de pericol!''.Atentia i-a fost captata insa de lipsa ciocanelului...Insa nici asta nu a tinut.Ii trebuia altceva de care sa se agate.O portita de scapare.
Cand era urmatoarea statie?Dura o vesnicie.Macar de ar fi storcit in inghesuiala de sanii tipei din fata.Picatura,a facut un popas.El a rasuflat usurat.Se gandea ca tot calvarul s-ar rezolva cu o scuturatura brusca de cap.O nimica toata,insa nu avea loc nici sa gandesca...O Dacia-papuc trece vijelios pe langa autobuz si lasa sa intre pe ochiul de geam deschis urmatorul mesaj:,,Veniti la targul de haine!''.Domnul din fata avea un ochi de sticla sigur.Oare cum citea ziarul?Se uita numai pe coloana din dreapta.Insa ochiul de sticla era cel stang.
Picatura a pornit din nou la drum,traversand depresiunea dintre frunte si nas.Daca ii ajunge la buze,o mananca si gata,scapa de ea.Autobuzul trece peste o denivelare, si in acest timp incearca sa citeasca un articol din ziarului domnului din fata:raniti,topor,soacra,2,puscarie.Destul cat sa inteleaga esentialul.Mai erau patru statii.Se uita la fereastra.Pe praful de pe aceasta,o urma de deget a scris:Gica a fost aici.Bine ca nu mai esti si acum,isi spuse.Norocosul!Atunci,se detaseaza de situatia penibila in care se afla.Isi imagineaza cum doamna durdulie cu bastista brodata vine si il sterge pe frunte de Picatura povara.Cine era binefacatoarea lui?Florentina,Fiviana,Florina...Nu mai conteaza,traiasca toata doamnele ale caror nume incep cu litera F!Ce bine si simtea acum...ce usurare...A fost atat de real.
Deschide ochii.Era statia unde trebuia sa coboare si autobuzul era gol.Coboara si se duce la chioscul de ziare.Se cauta de bani.Portofelul ii disparuse.Banii lui...Uite unde l-a adus visarea aceasta.Picatura nenorocita!Era numai vina picaturii.Si nici nu s-a meritat.Un portofel in schimbul usurarii gandului cu picatura.Se merita?
In buzunarul stang,frumos impaturita si parca intr-un fel transpirata,a gasit o batista.Avea pe ea frumos brodat un F ondulat.Straniu,straniu la puterea infinit.Macar s-a ales cu ceva...

El

Soarele a binevoit sa isi arate fata luminoasa dupa ce zile intregi a stat imbufnat si incruntat.Era o zi tocmai buna ca sa ies la un photo walk.Cu bunul prieten Nikon agatat de gat,am iesit in lume.Simteam totusi nevoia sa fiu inconjurata de oameni,asa ca parcul l-am gasit ca fiind o buna alternativa.Aici,pe iarba fraged rasarita, erau imprastiati ici-colo cativa nasturei albi-primele flori.Mi-am adus aminte de melodia lui Tudor Gheorge:,,(...)cand scot stramosii,degetele afara...''.
Pe lac,lenese ratele pluteau.Ma concentrez sa incadrez bine o rata cu puii in urma ei,cand o mana ma atinge pe umar:
-Le gasesti chiar asa de interesante?Mogaldete de pene.Numai ciocul este de ele!Ma ofer ca model!
-Am ales ratele din lipsa de alte subiecte,iar in ceea ce te priveste...vezi ca s-ar putea sa iau de buna propunerea ta!
-Nici nu ma asteptam la altceva.Spune-mi El,si intinse o mana alba,prin care se vedeau cateva vene movulii.Incantat!
-El...?El si atat?Imi este clar ca nu esti o Ea,insa numele tau adevarat ar fi mai de folos.
-Daca vrei sa-mi spui asa este ok,daca nu...nu imi spune in nici un fel.Cand vrei sa vorbim,imi faci semn cu mana.
-Hei..dar de ce crezi ca as avea ceva de vorbit cu tine?
-Pentru ca sunt un subiect bun si pentru ca sunt sigur ca pot fi mult mai interesant decat niste rate.Vino cu mine!
Spre uimirea mea m-a tras de mana dupa el mergand prin iarba umeda.Avea mana rece si pielea foarte fina.Intr-un fel,chiar alunecoasa.Am ajuns sub un castan.
-Uite!Incepem de aici.O sa stau in spatele trunchiului si o sa ies putin cate putin,din ce in ce mai mult.Trage multe cadre,si la sfarsit o alegem pe cea mai buna.
Nu am comentat nimic,eram intrigata de prezenta acestui El si totodata placut impresionata.Sa fim sinceri...nu se intampla in fiecare zi sa pleci la fotografiat de rate si sa te trezesti cu un asa...Uff...Avem deja respiratia taiata,caci incepuse sa se descheie la camasa.
-Asta ca sa par mai luminos!a afirmat.
Nu ca nu ai fi destul si asa...gandesc eu.Camasa era verde si ii punea in evidenta ochii de acel caprui neobisnuit.Avea pielea de pe piept alba,pe care se vedea o cruciulita,dintr-un fel de os, ce o purta la gat.I se potrivea de parca s-ar fi nascut cu ea.
-Putin mai la stanga...Scoate piciorul mai inafara.Asa...perfect!
Nebunie curata...imi spun.Restul a venit de la sine.Se misca cu o asa naturalete...Mai ca incepusem sa cred ca face parte din peisaj.Ca este lipit de acel castan si cel mai firesc lucru este sa il vezi pe El acolo.
-Acum o sa fac pe baiatul rau...si isi trecu mana prin par ravasindu-l.
Si-a lasat capul pe spate si atunci i-am remarcat pentru prima data buzele.Nu stiu de ce,dar am fost sigura ca sunt la fel de reci ca si mainile lui.Si linia lor...
-Cred ca nici nu trebuie sa te straduiesti prea mult ca sa joci acest rol...
-Sa nu-mi spui ca par chiar asa...Poate ai dreptate,dar sunt o fiara ce poate fi imblanzita.
-Fiara?am ras zgomotos.Dar stiu ca nu duci lipsa nici de tupeu.
Cred ca este tare mandru de el,mi-am spus.E si normal-tipul isi cunoaste potentialul.
-Spune-mi,arat mai bine prin obiectiv?
Incepuse sa imi faca cu ochiul si sa isi tot miste mainile frenetic.Dar stiu ca arata tare bine...Infiorator de bine.
-Mmm,ce sa zic,arati obisnuit.Ca un tip fara nume care deranjeaza fetele ce fotografiaza rate.
-Aaa...pai trebuia sa spui asa,nu te mai retin atunci.
Dintr-o miscare se incheie la cei doi nasturi,da ocol copacului si se intoarce cu spatele plecand.
-Stai!Strig dupa el.Nu ai vazut inca pozele!
Se intoarce pe un calcai,facand sa scartaie baschetul ponosit.Era imbracat oarecum neglijent,cu haine aparent uzate.Insa el in ele,arata fabulos.
-Stai!ma mima el,facand afirmatia pe un ton pitigaiat.Puteam sa pun pariu ca ma intorci din drum.Ia sa vedem,tanara domnita...
Si isi puse mana pe mana mea.Parca se mai incalzise.Mi-a aruncat o privire de sub suvita de par castaniu ce ii pica pe frunte.
-Parca zici ca nici nu sunt eu...Sunt sigur ca este dovada maestriei fotografului.Meriti un premiu.
Scoase din buzunar cu aceeasi miscare brusca o bratara pe care mi-o trece peste incheietura mainii.Parca o avea de multa vreme pregatita pentru mine.Era impletita cu multe culori,iar undeva in mijloc avea ceva rece.Ma uit.Aceeasi cruciulita alba ca cea de la gatul lui.
-Multumesc...am spus pe o voce putin pierita.Inseamna ca esti multumit de rezultat.
-Tu stii mai bine.Ai ochi de artist.Ti-am spus eu ca sunt un subiect bun?
-Acum,nu pot nega...
Am zambit complice cumva incurcata.Se lasa seara,ma intrebam cat urmeaza sa mai stam impreuna.De parca mi-ar fi citit gandurile,se grabeste sa afirme:
-Se face seara...Pai cred ca aici se sfarseste intalnirea noastra,...nu?
-Desigur,si ma uit la ceas grabita.I-am adoptat gesturile,observ.Trebuie sa ajung degraba acasa,consider sa completez.
-Sigur...
-Poate ne mai vedem prin parc,spun aruncand o privire indiferenta si incercand sa par grabita.
-Poate...Consideri ca ne leaga ceva?
-Nimic in mod deosebit, as spune eu...In definitiv esti un strain care probabil abordeaza multe fete.Am ajuns sa te fotografiez,este drept,iar intre fotograf si subiect se realizeaza o oarecare conexiune.
-Conexiune zici...
Apoi face aceeasi rotire pe calcai si trece in spatele meu.Nu ma uit,raman imobila incercand sa ii anticipez gesturile.Ii simt rasuflarea in spate si mainile care i se apropie prin laterale.Apoi,primul gest lent din aceasta seara- ma cuprinde pe dupa mijloc,cufundandu-si fata in parul meu.Stomacul mi s-a strans si mana s-a inmuiat.Mai apoi,vad in nisip un capac de Nikon.Imi cazuse.Fara sa imi dea drumul din stransoare se apleaca si il ridica pentru mine.Il sufla o data de praf...
-Poftim!Sa nu-mi spui ca ai emotii...
Imi da drumu si ramane la fel ca la inceput,in spatele meu.Simteam cum isi inclina corpul in fata.Ajunge langa urechea mea si imi sopteste:
-Cu cine am onoarea in aceasta seara?
-Ava!am spus dintr-o suflare.Nu stiu de ce,dar directitudinea,fara nici un ocolis,mi s-a parut cea mai buna alegere.
Cand m-am intors,baiatul cu maini reci si contur perfect al buzelor,era la zece pasi departare.Si-a dus mana la gat si cuprinde cruciulita in mana.Impinge cu baschetul o piatra mai in fata prin nisip si-mi spune:
-Ava deci...Marc,incantat!
-Dar...
-Dar daca preferi,desigur ca poti sa imi spui El,spuse zambind cu toti dintii.
Imi facu cu ochiul.Acelasi gest parca cumva calculat.Am simtit din nou mana ce m-a atins pe umar si m-am intors.A fost exact ca prima data cand cu ratele.Nu era insa nimeni in spate.Mi-am adus aminte de bratara in mod neasteptat.Cand m-am intors,Marc era pe pod.A ridicat o mana in semn de salut si parca mai apoi l-am auzit spunand:,,Poimaine,acelasi loc,la ora la care vrei tu!''
Ora la care vreau eu…Dar de unde o sa stie ce ora aleg ca sa fie acolo,ma intreb confuza.Oricum,nu pot spune daca asta as fi vrut sa aud sau daca a spus-o cu adevarat.Am ramas pe loc inmarmurita.M-am mirosit.Aveam mirosul lui.Miroseam a iarba uscata.Deja ma gandeam ca vreau sa adorm imbracata.Se lasa frigul si am pornit-o singura spre casa.De fapt,impreuna cu Nikon.Apoi mi-am adus aminte de fotografii.Imi era si frica sa verific daca se aflau acolo sau nu.L-am deschis.Erau la locul lor.Plus inca o poza.O fotografie pe marginea lacului cu noi doi in momentul in care mi-a pus mana pe umar.Mister total.Marc,Marc,Marc...Imi repetam neincetat in gand.
Adia asteptam sa vina poimaine!

O zi cu Ninotcha

Degetelele mergeau dupa conturul pomilor si al norilor cu forme de gusteri si elefanti ce se aflau dincolo de geamul stropit al autobuzului.Era o zi mohorata,soarele refuzand sa zambeasca dincolo de norii infoiati.Nici Ninotcha nu avea prea mult chef de scoala,ghiozdanul fiind facut superficial,uniforma necalcata,parul ciufulit si incalcit, de zici ca isi facusera acolo cuib doi gugustiuci.Vechea metoda cu inverzirea automata la fata si starea de greata nu a mai tinut de data asta.Era condamnata la o zi de scoala.Inainte sa iasa pe portita, bunica era prea ocupata sa salveze un butas de trandafir punand deasupra acestuia o jumatate de bidon taiat.A uitat sa ii sarute varful nasului ca de obicei si sa ii faca pachetelul cu mancare.
Isi analiza unghiile roase si cu o urma stravezie de oja verde sarita.Buricele degetelor erau patate cu cerneala,semn ca eleva era silitoare.Fusta de stamba creponata statea pe ea ca o draperie pe doua uluci,piciorele fetei fiind putin strambe si firave de zici ca erau gata-gata sa se rupa.Autobuzul calca cu rotile intr-o balta mare.Zgomotul facut de acesta a fost ca atunci cand jetul mare de apa ce curgea la furtun, lovea brusc parbrizul vechiului Volkswagen al tataului sau.Asta era insa acum doua veri,cand inca nu se despartise de maica-sa.,,Ce o sa manance astazi...?'',se intreba in gand.Mai sunt doua statii si o sa coboare.O sa paseasca cu cizmele sale de cauciuc in toate baltile ce o sa ii iasa in cale.Pana atunci,se multumea sa le priveasca pe geam.Ascundeau o intreaga lume...Copaci,ambalaje,fete de oameni grabiti,cladiri,un stalp,toate se oglindeau pe suprafata tremuranda a acestora.Se intreba cum o fi sa traiesti in lumea cladita intr-o balta dupa ploaie.Umed,isi spuse.
Cand autobuzul a oprit,copii se imbulzeau spre usa de iesire iar ea si-a agatat strampul intr-unul din scaune.Firul s-a dus pe sus pana jos.I se parea mai frumos modelul asa, si isi trase cu unghia si peste celalalt picior.Afara nu mai ploua, iar oamenii scoteau abur pe gura ca niste locomotive obosite.Si-a cumparat un baton de ciocolata de la un butic(asta avea sa ii tina de foame) si o porni cu pasi usori inapoi spre casa.Era o zi prea iesita din tipar ca sa stea cuminte in banca la scoala.Sa vada ochelarii strambi de pe nasul profesorului de istorie.Aceasta era o zi numai buna de a o ajuta pe bunica cu butasii de trandafir.Avea sa isi petreaca restul zilei cautand bidoane pe care sa le taie de jumatate.